Povestea emoţionantă a unui campion în cârje, care a terminat ProSport Night Run în aplauzele tuturor

1958199-778289178889417-5015309251100725837-n

Simion Popa are 56 de ani şi „trăieşte pentru sport“. O spune soţia sa, Mariana Popa, alături de care a spus „da“ în urmă cu 14 ani. Este fan şi sportiv, a făcut naveta când s-a apucat de sport, pentru că locuia la 60 de kilometri de Arad. Are cel puţin o competiţie pe lună şi visează să ajungă în 2016 la Olimpiada de la Rio de Janeiro, în ciuda unui dignostic dur, pus de medici când avea doar şase luni: poliomielită.
Sâmbătă seara, la Bucharest Night Run, a alergat în cursa de 5 kilometri, a vrut neapărat să participe, după o săptămână „în care, pentru mine, ca stelist, a cam fost doliu“.

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marţi, împreună cu Ziarul Financiar.

La 56 de ani, Simion Popa, sportiv afectat de poliomielită în copilărie, a terminat cursa de 5 kilometri la Bucharest Night Run

Simion Popa are 56 de ani şi „trăieşte pentru sport“. O spune soţia sa, Mariana Popa, alături de care a spus „da“ în urmă cu 14 ani. Este fan şi sportiv, a făcut naveta când s-a apucat de sport, pentru că locuia la 60 de kilometri de Arad. Are cel puţin o competiţie pe lună şi visează să ajungă în 2016 la Olimpiada de la Rio de Janeiro, în ciuda unui dignostic dur, pus de medici când avea doar şase luni: poliomielită.
Sâmbătă seara, la Bucharest Night Run, a alergat în cursa de 5 kilometri, a vrut neapărat să participe, după o săptămână „în care, pentru mine, ca stelist, a cam fost doliu“.

„Iubesc toate sporturile“, mărturiseşte după trecerea liniei de sosire de la Bucharest Night Run, dar mai cu seamă fotbalul, care l-a făcut curios de mic, atunci când tatăl său dispărea serile de acasă, unde nu aveau televizor, pentru a vedea la serviciu meciurile naţionalei de fotbal la Mondialul din Anglia, din 1966. „Noi nu aveam curent, dar era în oraş o unitate militară cu un grup electrogen. Tata era vizitiu şi îi ducea pe şefi acolo, la meci. Şi era război în familie, mama tot întreba «la ora asta vii?». Eu, cu mintea mea de copil, mă întrebam constant: «Unde se duce, ce face acolo?». Iar el se ducea la fotbal! Nu înţelegeam atunci ce îl atrage pe el, dar, când au apărut televizoarele şi la noi şi am început să văd mişcarea, m-a atras“, povesteşte Simion Popa, care retrăieşte cu aceeaşi intensitate fiecare episod pe care îl povesteşte, cu înflăcărarea de la finalul unei nopţi în care s-a decis o calificare istorică. „Atunci, eu speram ca medicina să se revoluţioneze, să ajung alături de Iordănescu şi toţi ceilalţi. Dar, o dată cu vârsta, devii realist şi te împaci cu gândul şi cu ideea şi… mergi înainte“, povesteşte Simion Popa.
A înţeles, însă niciodată nu s-a dat bătut. Aleargă, joacă baschet şi este al treilea român la tenis de masă, în clasamentul rezervat persoanelor cu dizabilităţi, grupa a cincea. Luptă pentru sine şi pentru că are un mesaj de transmis, către toate persoanele care au probleme locomotorii.


Simion Popa iubeşte şi tenisul de masă, şi baschetul. Înainte de cursa de sâmbătă, intervievat de Andru Nenciu. FOTO: Alexandru Hojda

Un antrenament zilnic

La Bucharest Night Run, Simion Popa a luat startul alături de pluton, a pornit în cursa de 5 kilometri, propunându-şi un timp de două ore şi jumătate, pentru o întrecere al cărei câştigător oficial a trecut linia de sosire în mai puţin de 17 minute. „Pentru mine a fost mai mult o plimbare decât o cursă. Am făcut asta să-mi testez limitele, să arăt că se poate şi pentru cei invalizi – să vină!, este o încântare. Luminile acestea! Am avut timp să admir şi peisajul. Îmi doresc ca şi alţii să simtă că sunt sprijiniţi să iasă afară“, spune emoţionat la final de cursă sportivul legitimat de Comitetul Paralimpic.
Şi, ca un sportiv profesionist, la final, are grijă de hidratare. Şi cere un răstimp înainte de a vorbi, pentru a avea timp să mănânce câteva cubuleţe dulci – un secret împărtăşit de Gabriela Szabo şi un sfat urmat de atunci cu sfinţenie. Recompensa fiecărei curse vine chiar pe moment: „Toţi adversarii sunt foarte joviali, mă aplaudă chiar şi pe traseu, pentru că în situaţia asta nu este atât de uşor. Orice performanţă este un efort. Muncesc pentru asta, ca orice sportiv. În fiecare zi fac o gimnastică la sol. În fiecare seară, nu stau la televizor, fac o plimbare de la poartă până la colţ. Mă pregătesc, pentru că altfel… ţi se taie maioneza“, spune cel care caută să termine fiecare cursă.
Şi la Bucharest Night Run, la finiş, l-au aşteptat câştigătorii celorlalte categorii, dar nu numai, pentru aplauze. Mai îndelungi decât pentru învingători. „Chiar merită!“, s-au auzit comentarii ale mai multor alergători, cu pomeţii obrajilor uzi nu doar de sudoare.

Visul olimpic costă

Simion Popa a iubit sportul din copilărie şi a fost convins să se apuce de mişcare de un campion paralimpic al cărui model caută să îl urmeze – pe plan sportiv, dar şi ca inspiraţie pentru alţii. „Acum zece ani, la Arad, a venit un campion paralimpic din America. Un coleg de-al nostru l-a abordat şi apoi, timp de cinci ani, a venit şi a făcut tabere de pregătire cu noi. El ne-a adus şi materialele sportive. Era campion la disc, dar făcea şi el mai multe sporturi. Ne-a învăţat tenis de masă, tenis de câmp, baschet în cărucior“.

Simion Popa s-a mutat în 2010 la Bucureşti, după cinci ani în care a fost legitimat la clubul din Arad, unde a devenit campion la baschet în cărucioare. A înfiinţat proiectul „Noblesse Oblige“ (nobleţea obligă). „Am avea nevoie în fiecare sector de persoane care să se ocupe de aşa ceva, de atragerea sportivilor cu dizabilităţi, în fiecare municipiu. Sălile de sport ar trebui să aibă accesibilitate şi pentru noi. Mai ales cele care se contruiesc acum“, spune Popa, care, pentru Rio, se inspiră din ceea ce se întâmplă în străinătate.
„A venit acum un olandez să ne antreneze, să ne ajute. Vrem să facem o echipă naţională, să mergem la Rio de Janeiro. Păcat că lucrăm mai ales la nivel local, în loc să lucrăm la nivel naţional“, spune cu regret sportivul. Pentru că realitatea din ţară arată cum competiţiile organizate de Comitetul Olimpic Paralimpic, care ar trebui să fie lunare, dispar pentru că „nu mai au sprijin local, se anulează competiţii – la Satu Mare, de exemplu“.

Articol scris de Cezara Paraschiv

Introduceti un comentariu

*


*

Puteti folosi taguri HTML si atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>